Sărbătoarea cărții la „Nord Literar”: „Cărțile Anului” 2023

Azi, în sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ Baia Mare, a avut loc festivitatea de premiere din cadrul concursului ”Cărțile Anului”, o manifestare pe care Revista de Cultură ”Nord Literar” o organizează în fiecare toamnă. În prezența membrilor juriului, a prefectului județului Maramureș, Rudolf Stauder, a vicepreședintelui Consiliului Județean Maramureș, Radu Trufan și a unui…

Concursul ”Cărțile Anului” 2023

Data: Vineri, 6 octombrie 2023, ora 11:00; Palatul Administrativ Baia Mare, Sala ”Bogdan Vodă”. Peste 30 de titluri și tot atâția autori din Maramureș se vor întrece la concursul ”Cărțile Anului”, organizat de Revista de Cultură ”Nord Literar”. ”Cărțile Anului” este una dintre acțiunile devenite brand, care s-a impus, a rezistat și s-a desfășurat, cu…

Biblioteca Județeană a găzduit ceremonia de deschidere a anului universitar 2023-2024 a UMF „Iuliu Hațieganu”, extensia Baia Mare

Marți, 3 octombrie, ora 13, Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” a fost gazdă pentru cei 60 de studenți maramureșeni în anul I, ai Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Extensia Universitară Baia Mare, Facultatea de Asistență medicală generală, care au participat la ceremonia de deschidere a anului universitar 2023-2024.

Ceremonia de deschidere a anului universitar 2023-2024, UMF „Iuliu Hațieganu” la biblioteca județeană

Marți, 3 octombrie 2023, ora 13.00 – Sala de conferințe, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare: Va avea loc deschiderea anului universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – Facultatea de Asistență medicală generală – Centrul de pregătire Baia Mare. Evenimentul va avea loc în prezența doamnei rector a Universității de…

Agenda evenimentelor la biblioteca județeană, 2 – 7 octombrie 2023

Luni, 2 octombrie ora 17.00, Salonul Artelor: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare organizează vernisajul expoziției de pictură în tehnică mixtă intitulată „Caleidoscop poetic minimalist”, aparținând profesoarei, criticului literar și poetei Dana Puiu Valentina, conferențiar universitar doctor în cadrul Universității de Nord din Baia Mare. Expoziția cuprinde lucrări în tehnicile: acryl, colaj, pastel și poate…

Gala „Tezaure Umane Vii” 2023

Consiliul Județean Maramureș, prin Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, organizează la Baia Mare, în perioada 20-23 septembrie 2023, Gala „Tezaure Umane Vii”, în cadrul căreia vor fi omagiați deținătorii acestui titlu din anul 2023. Evenimentul se desfășoară sub egida Ministerului Culturii, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Programul „Tezaure Umane…

Vernisajul expoziției „Armonii de toamnă” 2023

Luni, 18 septembrie 2023, ora 17.00, Salonul Artelor: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare în colaborare cu Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” organizează vernisajul expoziției „Armonii de toamnă” a membrilor asociației. Expoziția va putea fi vizitată la Salonul Artelor, în perioada 18-30 septembrie. Agenda evenimentelor la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, săptămâna 18 –…

Agenda evenimentelor la biblioteca județeană, 18 – 22 septembrie 2023

Luni, 18 septembrie: ora 17.00, Salonul Artelor: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare în colaborare cu Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” organizează vernisajul expoziției „Armonii de toamnă” a membrilor asociației. Expoziția va putea fi vizitată la Salonul Artelor, în perioada 18-30 septembrie. În deschidere: Mihai Tirică, președinte AAP „Alexandru Șainelic”. ora 18.00, Sala de conferințe…

Rămas bun, Anton Rohian (1953 – 2023)

Vestea încetării neașteptate din viață a lui Anton Rohian a produs o adâncă mâhnire în sufletele celor care l-au iubit și apreciat. Aflat la vârsta deplinei maturități, Anton Rohian mai avea încă multe de spus și de demonstrat, atât în plan general uman, cât și în cel politico-administrativ. A fost multă vreme directorul Direcției Județene…