Lăsaţi urme pe pământul natal!

Parcurgând o carte cu adevărat magnifică (Dimitrie Gusti şi colaboratorii – CORNOVA 1931, Editura Quant, Chişinău, 2011), primită în dar de la Marele meu Prieten VASILE ŞOIMARU, am dat şi peste textul Domniei sale „Un sat în flori, născut din dragoste”, care ar fi trebuit să fie „Prefaţă”. În rândurile acestei declaraţii-manifest, a celui care,…

Gheorghe Mihai Bârlea la ceas aniversar

Gheorghe Mihai Bârlea s-a născut la 10 februarie 1951, în localitatea Nănești, comuna Bârsana. În anul 1980 a absolvit Facultatea de Filosofie, iar in anul 1993 Facultatea de Drept, ambele la Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iași. În anul 2000 a obținut titlul de doctor în sociologie la aceeași universitate. A deținut numeroase funcții politice…