Moștenire culturală prin formule de memorie

„Chemarea locului” și „chemările oamenilor”! O relație profundă cu toposul, în primul caz, și cu antroposul, în cel de-al doilea. Iar când cele două se leagă prin „fire de tort” (invizibile, dar perceptibile!), țesătura ce se naște poate mărturisi chiar destine. Mi-a fost dat să-l cunosc bine pe omul-cronică Neagu Udroiu. Un ziarist cu multă…

A apărut revista „Nord Literar” nr. 9

În numărul pe septembrie al „Nordului Literar”, Mircea Popa evocă personalitatea lui Virgil Ierunca, „o conștiință publicistică exemplară”, la o sută de ani de la naștere. Gheorghe Pârja amintește că s-au scurs douăzeci de ani de la trecerea în neființă a poetului Ioan Alexandru, evidențiind legăturile acestuia cu Maramureșul. La rubrica „Vitrina”, Delia Muntean prezintă cititorilor…

Circuitului bisericilor și mănăstirilor de lemn din Maramureș și Satu Mare

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului – Biroul de pelerinaje și Asociația Pelerin în Maramureș cu binecuvântarea Preasfințitului Iustin – episcopul Maramureșului și Sătmarului a primit recunoașterea “Circuitului bisericilor și mănăstirilor de lemn din Maramureș și Satu Mare – Drumul spre sfințenie” ca fiind rută culturală turistică dezvoltată pe plan regional de către Ministerul…

Colocviul “Școala Ardeleană”, ediția a IV-a

Vineri, 9 octombrie, începând cu ora 17:00, la Biserica „Bunavestire” din Baia Mare (Strada Agriculturii nr. 8) se va desfăşura ediţia a IV-a a Colocviului “Școala Ardeleană”. Va conferenția profesorul universitar Nicolae Felecan. Evenimentul se va desfășura cu participarea Preasfințitului Vasile Bizău.

“Moartea…Punct sau virgulă?”

Primul film documentar băimărean, prezent la un festival internațional – Festivalul internațional ASTRA Sibiu, ce a avut loc în perioada 4 – 13 septembrie 2020. În documentar, relatările celor 10 protagoniști, dintre care 8 din Baia Mare, sunt confirmate de către prof. univ. dr. Dumitru Dulcan, actorul Dorel Vișan sau conf. univ. dr. Ionel Mohîrță.

Istoria muzicii la români, București, 1928

Din patrimoniul Colecțiilor Speciale ale bibliotecii: Oglinda paginii de titlu: Mihail Gr. Poslușnicu / profesor / Istoria musicei / la români / De la Renaştere până ‘n epoca de / consolidare a culturii artistice. / Cu 193 chipuri în text. / Cu o prefață / de / Domnul Niculae Iorga / „Cartea Românească”, București.  …