ROMA – o nouă revistă în peisajul revistelor maramureşene

  de Gelu DRAGOŞ Am intrat în posesia revistei de cultură şi educaţie „Roma”, numerele 1-6, anul I-II, septembrie 2020-2021, Baia Sprie, editată de editura „Cetatea Romei”, redactor şef dr. Nicoară Mihali. Colectivul de redacţie cuprinde nu mai puţin de 20 de redactori, dintre care amintim pe: dr. Ioan Chirilă, dr. Ion Zainea, dr. Ignazio…

Carte pentru românii de pretutindeni – o nouă dimensiune strategică pentru Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare

de Dr. Teodor ARDELEAN, director și Daliana BONAȚ, director adjunct.  Schimbările politice majore care au transformat cardinal România începând cu finalul de an 1989 au adus multiple ajustări și în ceea ce privește misiunea bibliotecilor. De la „închiderea spre lume” la care fuseseră condamnate de sistemul socialist, s-a ajuns la provocarea absolut istorică de a…

Un secol de la nașterea Liviei Bacâru

de Maria GÂRBE Suntem în anul centenarului nașterii Liviei Bacâru, dar și a istoricului literar, publicistului, profesorului Nae Antonescu (n. 18 decembrie 1921 – d. 18 iunie 2008). Născuți în același an, 1921, doar la o lună distanță, bibliologul Livia Bacâru și Nae Antonescu, «părintele revuisticii românești contemporane», și-au desfășurat activitatea în aceeași perioadă și s-au apreciat reciproc, scrie…

Apostolatul – prin cuvântul tipărit

De dr. Teodor ARDELEAN.   De la inventarea tiparului toate cauzele bune ale omenirii au prins aripi în răspândirea conținuturilor de cunoaștere. Dar cel mai accentuat s-a dezvoltat circulația ideii „Împărăției lui Dumnezeu pe pământ”, prin tipărirea Sfintei Scripturi, în tot mai multe limbi și a cărților de folosință religioasă. M-am îndrăgostit de domeniu în 1972…

Ziua Mondială a Veganismului marcată la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”

 În fiecare an, pe data de 1 noiembrie este sărbătorită Ziua Mondială a Veganismului. Stilul de viaţă vegan este reprezentat în mod definitoriu prin alimentaţia pe bază de plante, legume şi fructe, veganii respingând alimentele de origine animală, derivate din animale şi produsele testate pe animale, motivul de bază fiind compasiunea pentru aceste vieţuitoare.…

Calendarul cultural, Noiembrie

1 noiembrie – Ziua Radioului Naţional Acum 92 de ani era inaugurat postul naţional de radio din România. La data de 1 noiembrie 1928, de la ora 17:00, era difuzată în eter prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”. Primele cuvinte au fost rostite de preşedintele…

Colțul de limbă germană la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare

de dr. Ioan GOGOTA Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare.  Recent, o delegaţie a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare a onorat invitaţia domnului Volker Wollmann (fost director al Muzeului Transilvănean din Gundelsheim – Landul Baden-Wűettemberg din Germania), pentru a prelua o donaţie de cca. 400 cărţi de o valoare ştiinţifico-documentară deosebită pregătită, în prealabil, din…