Ivan (Ioan) Ardelean, fizician și poet de limbă ucraineană, s-a născut în localitatea Crăciunești, Maramureș, la data de 4 iunie 1942 și a încetat din viață pe data de 3 februarie 2021, la Cluj-Napoca. În 1961, a absolvit liceul „Dragoș Vodă”, la clasa cu predare în limba ucraineană, din Sighetu Marmației, apoi urmează cursurile facultății de Fizică a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, pe care le finalizează în anul 1966. După terminarea facultății, este repartizat la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța, efectuează stagiul militar șase luni, după care, în aprilie 1967, s-a angajat la Uzina de Construcții de mașini din Reșița. După un an, a ocupat, prin concurs, postul de fizician la Laboratorul de Corp Solid al Facultății de Fizică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, luându-și, apoi, toate gradele universitare și doctoratul (1979), devenind profesor universitar. Din 1990, a primit dreptul de a conduce doctorate. Devine Profesor Emerit al Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca (2012). Ioan Ardelean este cunoscut și recunoscut ca poet de cultură ucraineană. Elev fiind, a publicat o serie de articole în limbile română și ucraineană. A debutat literar, în anul 1961, cu poezia Pisnja (Cântecul), în revista „Novyi vik” din București și a făcut parte din colectivul de redacție al revistei literar-culturale „Naș Holos”. Publică poezii în reviste și ziare ucrainene din România și Preşov (Slovacia). Între anii 1981-1988, a publicat poezii în volume colective ale scriitorilor ucraineni din România. Din anul 1990, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca, membru al Uniunii Ucrainenilor din România și președinte de onoare al Filialei Cluj a Uniunii Ucrainenilor din România (2006-2015).
Opera:
Drumul, București, Editura Kriterion, 1987;
Nostalgia ferestrelor, București, Editura Mustang, 2000;
Dați cerului azur, București, Editura Mustang, 2001;
Dincolo de pragurile cerului, București, Editura Mustang, 2001;
Cu mâinile înălțate spre cer, București, Editura Mustang, 2002;
Visuri de toamnă, București, Editura Mustang, 2003;
Însemnări de călătorie, București, Editura Mustang, 2004;
Gânduri argintii, București, Editura Mustang, 2005;
Urme ruginite, București, Editura R.C.R. Print, 2006;
Balansul absolut, București, Editura R.C.R. Print, 2009;
Nostalgia ferestrelor, Cluj-Napoca, Editura Dacia XXI, 2010;
Umbrele cuvintelor, București, Editura R.C.R. Print, 2014;
Simfonia sufletului, București, Editura R.C.R. Print, 2017.
Premii literare:
Premiul Academiei Române „Constantin Miculescu” (1980);
Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie în limba ucraineană (2000);
Doctor Honoris Causa, Universitatea din Oradea (2007).













