
În data de 10 septembrie, la Compartimentul Împrumut carte pentru copii, a avut loc o sesiune practică de prezentare de covoare povestitoare și tehnici de realizare a acestora, susținută de către bibliotecarele Corina Șpan și Mara Popovici, în colaborare cu participanții Atelierului de Artterapie. Expoziția de covoare povestitore a cuprins povești cunoscute, ca „Punguța cu doi bani” de Ion Creangă și povești mai puțin cunoscute, ca „Povestea ceasului cu inimă” de Vladimir Colin și a fost aranjată în spațiul Sălii de lectură a compartimentului, fiind admirată de întrega audiență.
Sursa: Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook












