Prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu, scriitor, critic și istoric literar, și-a lansat pe 25 februarie 2025, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, ultima carte „Prolegomene la istoria diarismului românesc”, dar nu cea de pe urmă.
Cu această ocazie a avut amabilitatea să ne acorde un interviu.
Gheorghe Glodeanu s-a născut pe 9 decembrie 1957 la Carei unde a urmat școala generală (1964-1972) și liceul (1972-1976), apoi Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, secția română-franceză (1977-1981).
În anul 1996 a obținut titlul de doctor în filologie al Universității din Cluj cu teza Poetica romanului românesc interbelic. O posibilă tipologie a romanului, elaborată sub coordonarea științifică a prof. univ. dr. Ion Vlad. După absolvirea facultății a lucrat ca profesor de limba și literatura română la Liceul industrial nr. 5 din Satu Mare (1981-1990) și inspector de limba și literatura română la Inspectoratul Școlar al jud. Satu Mare (1991-1992), după care a devenit cadru didactic la Facultatea de Litere a CUNBM din cadrul UTCN.
A fost mai întâi lector (1992-1997), apoi conferențiar (1997-2001) și în cele din urmă profesor universitar (din 2001), devenind ulterior șeful Catedrei de limba și literatura română (1999-2003) și decan al facultății (2012-2016).
A debutat în 1981 în revista Tribuna cu eseul „Metamorfozele timpului” și a colaborat la revistele literare Steaua, Familia, România literară, Contemporanul, Luceafărul, Viața Românească, Poesis etc.
A fost unul dintre fondatorii revistelor Poesis (1990), Pleiade (Satu Mare) și Archeus (Baia Mare). A fondat în 2003 revista Nord literar din Baia Mare, devenind directorul ei. A debutat editorial cu un volum de eseuri „Fantasticul în proza lui Mircea Eliade” (1993), publicând apoi mai multe volume de critică literară dedicate operelor lui Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, Mateiu I. Caragiale, Max Blecher și Anton Holban. A colaborat, de asemenea, la volumele colective „La țigănci” de Mircea Eliade în cinci interpretări (2001), „Portret de grup cu Laurențiu Ulici” (2002) și „N. Steinhardt. Prin alții în postumitate” (2002). A îngrijit ediții din Urmuz, Liviu Rebreanu etc.
Gheorghe Glodeanu a scris peste 30 de cărți de autor sau a avut contribuții în volume colective și a fost distins de-a lungul timpului cu 13 premii literare, primul fiind „Premiul pentru critică” acordat de revista Tribuna în 1986, iar ultimul „Premiul pentru eseu” al revistei Luceafărul de dimineață pentru volumul „Fascinația lumilor ficționale. Studii de literatură română și universală.” în 2024.
Interviu realizat de Corina Șandor-Martin
© 2025 – O producţie a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare
Sursa: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Youtube