ZIUA ACADEMIEI ROMÂNE

  La 4 aprilie 2000, cu prilejul „Zilei Porţilor Deschise“ la Academia Română, prezidiul instituţiei a hotărât ca Ziua Academiei Române să se sărbătorească la această dată. Istoria modernă a Academiei Române începe la 1/13 aprilie 1866, când a fost înființată, prin decret al Locotenenţei Domneşti, Societatea Literară Română, care, un an mai târziu, își…

Vezi mai multe

Ar putea poezia salva lumea? – Conferință susținută de Ana Blandiana

Azi, 25 martie, de ziua poetei ANA BLANDIANA, membru corespondent al Academiei Române, conferința „Ar putea poezia salva lumea?“, o întrebare cu răspunsul melancolic-optimist inclus.  În conferința „Ar putea poezia salva lumea?“ în care poeta ANA BLANDIANA identifică situațiile în care poezia ar putea schimba reperele lumii actuale. Este de notorietate faptul că recursul…

Vezi mai multe

IN MEMORIAM Acad. Alexandru Surdu

Născut la 24 februarie 1938, la Brașov, a urmat cursurile Liceului „Andrei Șaguna”, iar apoi pe cele ale Facultății de Filosofie de la București, unde a devenit doctor în filosofie în anul 1976. După absolvirea facultății, a desfășurat o activitate prodigioasă în domeniul logicii la Institutul de Filosofie și apoi la Centrul de Logică din…

Vezi mai multe

Conferință video: DICȚIONARUL TEZAUR AL LIMBII ROMÂNE

 Conferință susţinută de Dr. Gabriela Haja, cercetătoare la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” din Iași și coordonator al Departamentului de lexicologie-lexicografie începând cu anul 2008. Din anul 2015 deține și calitatea de secretar științific, cu delegație, al institutului. Durata: 26 de minute. DICȚIONARUL TEZAUR AL LIMBII ROMÂNE Operă fundamentală a culturii române, realizată…

Vezi mai multe

A apărut DOOM 3 – Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române

Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti“ al Academiei Române a lansat marți, 4 ianuarie 2022, a treia ediție din DICŢIONARUL ORTOGRAFIC, ORTOEPIC ŞI MORFOLOGIC AL LIMBII ROMÂNE – DOOM3. Autori: Ioana Vintilă-Rădulescu şi Cristina Aranghelovici, de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti“ al Academiei Române. Actuala ediție cuprinde aproximativ 64.500…

Vezi mai multe

7 ani de la inaugurarea ”Fondului documentar al Academiei Române” la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

Acum 7 ani, la 26 noiembrie 2014, a avut loc inaugurarea FONDULUI DOCUMENTAR AL ACADEMIEI ROMÂNE la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”. Ziua de 26 noiembrie 2014 este pentru Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” o zi memorabilă, marcată de inaugurarea Fondului Documentar al Academiei Române. Printre atâtea alte astfel de zile de care a avut parte biblioteca…

Vezi mai multe

Premiile Academiei Române pentru anul 2018

Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc online, în data de 3 decembrie 2020, ora 10, în Aula Academiei Române. I. FILOLOGIE ŞI LITERATURĂ 1. Premiul „Timotei Cipariu” Lucrarea: Şcoala Ardeleană, vol. I-IV Coordonator: Eugen Pavel* Premiul se acordă exclusiv lucrării 2. Premiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu“ Lucrarea: Istoria limbii române, vol. I Coordonatori: Marius Sala**, Liliana…

Vezi mai multe

Conferința „Maramureșul și Academia Română”

Data: Luni, 17 februarie 2020, ora 12:00. Locația: Galeria „Casa Artelor”, Bd. Eroilor, nr. 16, Cluj-Napoca.   Fundația Culturală „Carpatica” din Cluj-Napoca în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare organizează conferința cu titlul „Maramureșul și Academia Română”. Cu această ocazie va avea loc lansarea celui mai recent număr al revistei „Familia română”.…

Vezi mai multe