Misztótfalusi (Tăuțeanul) Kis Miklós, din Tăuții Măgherăuș (n. Tăuţii Măgherăuş, jud. Maramureş, 1650 – d. Cluj, 20 mai 1702) a fost tipograf, gravor de litere tipografice, zeţar, editor, om de ştiinţă, profesor şi scriitor din Principatul Transilvania al secolului al XVII.
A fost un vizionar, o personalitate multilaterală, comparabilă cu marile figuri ale Renaşterii.
Anii de formare
Kis Miklós s-a născut în 1650 în Tăuţii Măgherăuş într-o familie de oameni simpli. Aici s-a iniţiat în tainele scrisului şi ale cititului, după care, la vârsta de 12 ani (1662), îl găsim înscris la şcoala medie cu rang de institut superior, care pregătea preoţi şi învăţători, Schola Rivulina din Baia Mare.
A fost mentorat de preotul şi directorul şcolii, Horti Istvan, care îl descoperă şi-l îndrumă spre teologie. Patru ani mai târziu, îşi continuă studiile la Şcoala lui „Bethlen Gabor” din Aiud, unde se şi stabileşte după absolvire, practicând în perioada 1670-1677 meseria de profesor asistent, iar apoi de profesor. Anii petrecuţi aici îi conturează personalitatea, concepţia despre lume şi viaţă, voinţa puternică de a trece peste greutăţile vieţii, curajul pentru a lupta şi pentru a-şi atinge scopurile în viaţă. În 1677, la 27 de ani, obţine un post de director la Şcoala din Făgăraş.
Viziunea unui prieten – Mai bine tipograf decât preot
Tot atunci începe şi prietenia sa cu medicul şi lingvistul Pápai Páriz Ferenc, care va dura până la moarte. Ferenc îl sfătuieşte pe Miklós să nu urmeze cariera de preot, ci pe aceea de tipograf, o meserie rară la acea vreme în Principatul Transilvania.
Fiind un tânăr ambiţios, cu o minte iscoditoare, având temeinice studii teologice, iubitor al cărţilor şi cunoscător al mai multor limbi străine, Kis Miklós este trimis în anul 1680 de către Episcopia Reformată din Ardeal să supravegheze tipărirea celei de-a şasea ediţii a Bibliei în limba maghiară, la Amsterdam, în Olanda. Urma să retipărească Biblia tradusă de Jansonius în 1645.
Anii de glorie la Amsterdam (1680 – 1689)
Odată ajuns la Amsterdam, Kis (la 30 de ani) descinde la renumita tipografie a lui Joan Blaeu, unde, fascinat de proces, decide să înveţe el însuşi meşteşugurile de gravare şi tipărire sub îndrumarea maestrului tipograf olandez Dirk Voskens. Pe parcursul a 3 ani petrecuţi în tipografia lui Blaeu, deprinde tainele meseriei de gravor de litere tipografice, dar şi pe ale celei de zeţar, dovedind un deosebit talent pentru meşteşugurile de ştanţare, matriţare, turnare şi şlefuire a literelor tipografice. Devine atât de priceput încât, după anii de ucenicie, reuşeşte să-şi agonisească suficienţi bani ca să-si continue munca pe cont propriu şi-şi deschide o tipografie. În scurt timp, Nicolas Kis, cum l-au numit olandezii, ajunge cel mai renumit gravor de litere tipografice din Amsterdam şi începe să primească comenzi din Anglia, Suedia, Germania, Armenia, Polonia şi Gruzia (Georgia de azi). De asemenea, lucrează pentru Vatican şi pentru iezuiţii vienezi. Prinţul Toscan Cosimo de Medici a comandat pentru tipografia lui din Florenţa (1687?) întregul set de litere concepute de Kis Miklós şi i-a oferit o poziţie la curtea lui, însă Kis l-a refuzat.
Fontul latin Antiqua Janson
Kis Miklos nu a fost un simplu tipograf, care meşteşugea cu multă îndemânare literele tipografice, ci a fost un creator de fonturi, lăsând în urma lui caractere pentru douăsprezece alfabete. A gravat caractere tipografice, elegante şi simple, în a căror estetică se resimte puternic influenţa barocului vechi olandez. Primul creat a rămas în istorie ca fontul latin Antiqua Janson, actualul Janson Text, atribuit pe nedrept tipografului olandez Anton Janson (1620-1687), contemporan cu el.
A gravat de asemenea caractere greceşti şi ebraice, ambele folosite în tipărirea bibliilor poliglote şi a pus la punct primul alfabet tipografic gruzin (Georgia, de azi).
O criză care devine o oportunitate
Între timp, Episcopia Reformată din Ardeal nu reuşeşte să onoreze financiar comanda de biblii şi astfel Kis Miklós hotărăşte să editeze Biblia pe cont propriu, folosind caracterele create de el. În anul 1685 reuşeşte să tipărească cea de-a şasea ediţie a Bibliei maghiare, cunoscută sub numele de Biblia Aurită (Aranyas Biblia, lb.magh.), o lucrare admirabilă din punct de vedere vizual şi spiritual, un capitol strălucitor în domeniul istoriei Bibliei, al literaturii şi al istoriei culturii maghiare. În 1686 a mai tipărit Cartea Imnurilor Împăratului David, iar în 1687 Noul Testament.
Bogat dar neîmplinit – Repatrierea după 9 ani (1689)
După nouă ani petrecuţi la Amsterdam, cu o carieră fulminantă în lumea tipografilor şi o avere considerabilă, Kis Miklós hotărăşte în 1689 să se întoarcă acasă, în Principatul Transilvania. Se pare că averea câştigată departe de casă nu i-a adus o totală împlinire, chiar dacă, doar în ultimii doi ani petrecuţi la Amsterdam, câştigase mai mult de 15.000 mii de florini (guldeni olandezi), ceea ce ar echivala cu 1 milion 200 de mii de euro în 2025 sau echivalentul a 18,5 kilograme de aur pur (24k) – la prețul aurului în 2025. O valoare enormă atât la vremea aceea, cât şi astăzi. Pe lângă avere, aduce acasă (spun unele scrieri) 3.200 de Biblii, 4.500 din Noul Testament al Bibliei şi alte tipărituri.
Căsătoria și familia lui Kis
La vârsta de 40 de ani, odată ajuns pe meleagurile natale, se stabileşte la Cluj şi face foarte repede două lucruri: se căsătoreşte (la 41 ani) şi-şi investeşte agoniseala din străinătate. În 1691, Székely Mária, fiica unui morar înstărit din Unguraş, judeţul Cluj, devine soţia lui, împreună având patru copii, din care a supravieţuit vârstei copilăriei doar unul.
Tipografie în Cluj – o afacere de succes în slujba și binele oamenilor
Cu materialele tipografice aduse din Olanda şi cu unelte cumpărate de la tipografii din Oradea şi Aiud, Kis Miklós deschide în 1693 o tipografie la Cluj. În 1694 termină de tipărit prima carte, după care editează peste o sută de cărţi religioase şi alte publicaţii pentru copii, sau cu teme juridice, literare şi de utilitate generală, existând printre ele şi o carte de bucate cu 213 reţete, menţionată ca prima de acest fel.
În tipografia lui, cărţile devin mai ieftine şi de aceea mai accesibile, fapt care începe să deranjeze anumite cercuri de clerici şi negustori. De asemenea Kis pledează pentru predarea în şcoli după texte traduse din limba latină în limba maghiară, fapt ce atrage nemulţumirea clericilor și dascălilor.
Apărarea lui Kis Miklós
Kis se apără: „Eu, la Amsterdam, m-am aflat într-o asemenea situaţie, că dacă mi-aş fi găsit încântarea în agoniseala de bani şi nu mi-aş fi propus ca ţel să-mi slujesc patria, în limita posibilităţilor, în conformitate cu dictonul: «Publica populis anteferrend bonit», adică «Bunul public trebuie pus în faţa celui individual», în atâta timp puteam acumula 400.000 sau 500.000 de florini …” adică, sume mari de bani.
Kis Miklos s-a întors la Cluj cu un vis: să ofere limbii maghiare litere vrednice de demnitatea ei. Dar nu s-a întors doar cu meșteșugul. S-a întors cu o convingere.
Într-un curajos manifest – „Despre forma literelor maghiare” – Kis a rostit ceea ce puțini îndrăzneau: că literele nu sunt doar semne pe hârtie. Ele sunt trupul vizibil al unui cuvânt viu. Iar limba maghiară, ca de altfel orice limbă, merita caractere frumoase, clare, potrivite sufletului ei.
A criticat public formele greoaie și învechite ale tiparului bisericesc. A pledat pentru frumusețe, pentru armonie, pentru un tipar care să lumineze, nu să încarce.
El se apără: „Am scris această carte […], străduindu-mă ca toată naţia să-mi cunoască intenţia, adică aceea ca în această ţară să răspândesc şi să ieftinesc cărţile”. A fost, poate, prea sincer. Poate prea înaintea vremii în care a trăit.
O libertate asumată dar riscantă – traducerea și corectarea Bibliei traduse de Jansonius în 1645
Când Kis Miklós s-a hotărât să editeze Biblia pe cont propriu, după Biblia tradusă de Jansonius în 1645, descoperă numeroase greşeli, atât de traducere, cât şi de tipărire. Atunci, experimentatul tipograf îşi ia libertatea, dar totodată şi responsabilitatea de a o corecta. Prejudecata vremii era că textul biblic este sfânt şi, de aceea, de necorectat, dar Kis Miklós fiind un perfecţionist, precum şi un cunoscător de greacă şi de ebraică, corectează traducerea lui Jansonius dupa textele originale. Detractorii lui Kis, ostili libertăţilor pe care el şi le-a asumat în traducerea şi în tipărirea Bibliei, îl acuză că a falsificat-o.
Astăzi este recunoscut că Biblia Aurită, aşa cum se mai numeşte Biblia tradusă și tipărită de Kis, este una dintre cele mai fidele traduceri ale Bibliei maghiare.
Invidia detractorilor, decizii cruciale și începutul declinului
Pentru curajul său, a fost contestat și marginalizat. A fost acuzat că pune sub semnul întrebării autoritatea clericală și a intrat astfel în conflict cu conducerea Bisericii Reformate din Transilvania, care nu i-a mai sprijinit inițiativele editoriale. În anul 1697, la doar şapte ani de la întoarcerea din Olanda, presiunea oponenţilor este atât de mare asupra lui încât simte nevoia să se apere:
„Chiar dacă n-aş putea ajuta, măcar îmi exprim străduinţa de a dori să ajut şi totodată îmi manifest deschis confesiunea mea iniţială. Neobişnuitele mele studii, toată viaţa mea şi toate străduinţele mele le sacrific naţiunii noastre şi în primul rând adevăratei noastre credinţe.”
Anul 1697 a fost un an de cumpănă pentru Miklos Kis, când a trebuit să decidă dacă să se întoarcă în Olanda, unde i-a fost apreciată activitatea, unde a fost admirat de multe personalităţi europene marcante ale epocii, unde era dorit la case princiare şi chiar putea să-şi restabilească situaţia materială bună, sau să rămână în ţară, să-şi apere munca de-o viaţă şi să-şi urmărească scopul iniţial, acela de a oferi conaţionalilor lui cărţi ieftine, tipărite în limba maternă. Alege să rămână.
Apologia Bibliorum sau apărarea muncii de-o viață
În luna mai a anului 1698 iese de sub tipar cartea în limba latină Apologia Bibliorum, o lucrare cutremurătoare, pe care a scris-o ca document de apărare a muncii lui de-o viaţă, dar şi ca să explice corecturile pe care le-a făcut la Biblia lui Jansonius. O traduce şi în limba maghiară, sub numele de Mentség (Pledoarie de apărare sau Apologie), dar publicaţia umple paharul de venin al duşmanilor lui.
Kis Miklós a crezut că prin scrierile sale se poate apăra şi îşi poate convinge adversarii de bunele sale intenţii.
În cartea lui, Apologia Bibliorum, pe pagina de titlu, scrie: „Pledoarie pentru propria persoană, pentru viaţa şi faptele neobişnuite ale lui MiszTátfalusi Kis Miklós, pe care a fost nevoit s-o scrie împotriva invidioşilor care s-au situat contra Binelui”.
El continuă apărarea muncii lui, spunând:
Nici un profet nu este recunoscut în țara lui.
„Şi pentru că un meşter bun nu poate fi cunoscut la adevărata sa valoare, iară mai bun ca mine nici că este, nici a fost, eu sunt nevoit să dovedesc cine sunt, văzând că nimeni nu vrea să mă cunoască şi, chiar dacă m-ar aprecia, îmi ascund numele din invidie pentru ca nimeni să nu-mi aducă recunoştinţă.” (Cluj, 1698)
Și așa a fost, chiar dacă declarația lui de atunci pare exagerată și lipsită de modestie.
Misztótfalusi Kis Miklós nu a fost doar un tipograf. A fost un profet al literelor. Un om care a înțeles că adevărul trebuie spus și tipărit cu frumusețe.
Condamnat la penitenţă publică
Din păcate, Apologia Bibliorum nu-şi atinge scopul, ci, dimpotrivă, pe 10 iunie 1698, Biserica Reformată din Ardeal convoacă la Aiud Sinodul numit „Cercetarea Ecleziastică”, unde Kis Miklós s-a aflat singur ca învinuit. Decizia Sinodului a fost drastică: a fost condamnat la penitenţă publică şi i s-au confiscat toate exemplarele din Apologia Bibliorum.
„Am fost obligat să le cer scuze, scrie Kis unui prieten, nu doar domnilor Némethi şi Csepregi, ci să-mi retractez şi pledoaria de apărare. Am fost obligat ca în faţa lumii întregi să-mi recunosc vinovăţia în multe fapte ale mele şi să declar nule cele scrise în Apologia Bibliorum în toate paragrafele ei, în părţile ei şi-n întregime. În faţa Sinodului un exemplar a fost rupt şi s-a dispus adunarea tuturor exemplarelor, iar în legătură cu lucrările ulterioare am primit interdicţii serioase”.
Moare de “inimă rea” 4 ani mai târziu
Kis Miklós moare patru ani mai târziu, pe 20 martie 1702, la 52 de ani, la Cluj-Napoca, trist, bolnav, îndurerat, obscur şi învins de mentalitatea obtuză a contemporanilor lui.
Deși nu există înregistrări precise privind cauza exactă a morții sale, sursele istorice indică faptul că a murit „trup și suflet zdrobit”, ca urmare a conflictelor și presiunilor din partea autorităților religioase ale vremii.
Timp de 250 de ani s-a aşternut tăcerea
Cercetări care-l readuc pe Kis Miklós în centrul atenției
În anul 1937, tipograful american şi designerul de fonturi Chauncey Griffith, vicepreşedinte al Companiei tipografice Mergenthaler Linotype, descoperă în arhiva Turnătoriei Stempel din Frankfurt, Germania, o matriţă originală, provenită din Leipzig, pentru imprimarea prin puncte a caracterelor numite Antiqua Janson, care devin o sursă de inspiraţie pentru fonturile Stempel Janson. Caracterul era denumit dupa Anton Janson (1620-1687), un tipograf olandez, care a lucrat în Leipzig şi a fost contemporan cu Tótfalusi Kis Miklós.
Doi ani mai târziu (1939), tipograful engelz şi designerul de fonturi Stanley Morison a dezvăluit faptul ruşinos că fonturile originale Janson nu au fost create de Anton Jonson, dar nici el nu a fost în stare să identifice adevăratul designer. Abia în 1950 tipografii Harry Carter şi George Buday au descoperit că designerul care a creat caracterele latine Antiqua Janson a fost de fapt transilvăneanul maghiar Nicolas Kis, respectiv Misztótfalusi Kis Miklós, iar Anton Janson a fost incorect creditat cu munca lui Kis.
Hermann Zapf recreează în anul 1950, pentru Compania Tipografică Stempel, o versiune de metal a caracterelor Janson, bazată pe matriţele originale create de Kis.
Fonturile au fost digitalizate în 1985 şi astăzi poartă numele de Janson Text.
Reabilitarea reputației lui Tótfalusi Kis Miklós
Reputaţia lui Tótfalusi Kis Miklós a trebuit să aştepte 250 de ani pentru a fi recunoscută, însă conservatorismul lumii tipăriturilor este suficient de durabil încât caracterul pe care l-a creat să fie încă numit Janson. Reabilitarea publică a lui Tótfalusi Kis Miklós a venit mai târziu, în 1985, când, în cadrul unui parteneriat ungaro-olandez, cu ocazia împlinirii a trei sute de ani de la tipărirea Bibliei Aurite, s-a aşezat o placă comemorativă pe o casă din Amsterdam, unde se bănuieşte că acesta ar fi avut tipografia. Pe ea stă scris:
„Pe locul pe care se află această casă s-a aflat între anii 1685 şi 1689 tipografia ungurească a lui Miklos Totfalusi Kis (1650-1702). Aici crea şi grava cunoscuta sa Antiqua Olandeză. El a avut grijă să retipărească Biblia maghiară care cu trei sute de ani înainte a fost tipărită în acest oraş. Olandezii şi ungurii îl onorează prin această placă de comemorare”.
În acelaşi an 1985 în Ungaria se tipăreşte un timbru cu figura lui Tótfalusi Kis Miklós
În anul 1991 Biserica Reformată din Tăuţii Măgherăuş a pus bazele Muzeului M.Tátfalusi Kis Miklós în casa din curtea Parohiei, cu sprijinul domnului Mólnar Jozsef pe baza unor donaţii.
Cetăţean de onoare post – mortem
Pe 23 iunie 2013, Primăria Tăuţii Măgherăuş, jud. Maramureş, îl declară pe Tótfalusi Kis Miklós cetăţean de onoare post-mortem al localităţii unde s-a născut.
Este, de asemenea, cetăţean de onoare al comunei Unguraş, jud. Cluj, localitatea de baştină a soţiei lui, Szekely Maria.
M.Tótfalusi Kis Miklós – o figură universală – un caracter nobil în slujba Adevărului și a Cărții
Tipograful şi gravorul de litere tipografice M. Tótfalusi Kis Miklós rămâne în istorie o figură universală care, prin munca sa acribică a lăsat umanităţii una dintre cele mai fidele traduceri ale Bibliei maghiare şi un tip de caracter elegant şi simplu, care a fost o sursă de inspiraţie pentru creatorii tipografi ai epocii moderne. A fost un meșteșugar al cuvântului și un martir al convingerii – un om care a văzut în litere nu doar forme, ci suflete.
Într-o eră marcată de conflicte și renașteri culturale, un om al cuvântului, și-a dedicat viața tiparului, dar și unui ideal de frumusețe și adevăr. Misztótfalusi Kis Miklós, tipograf și vizionar, a schimbat pentru totdeauna destinul limbii maghiare tipărite. Cu o pasiune profundă pentru litere și o inimă neîmpăcată cu dogmele vremii, el a devenit un martir al cuvântului tipărit, lăsând o moștenire ce transcende timpul. În ciuda opoziției bisericii, Kis Miklós a ales să trăiască după propriile principii, crezând că tiparul este mai mult decât o meserie – este o formă de jertfă. A murit tânăr, dar lucrarea lui continuă să inspire, ca un far al perseverenței și frumuseții în fața adversității.
Corina Şandor Martin
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare.
