„Cartea, prietena mea”, serie de activități la biblioteca județeană și filiale

„Să păstrăm natura curată” – Activitate realizată la Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret. Au învățat despre protejarea și păstrarea curată a naturii și a mediului înconjurător, preșcolarii din grupa mare de la Grădinița ”Otilia Cazimir” (dir. Georgeta Trif) însoțiți de prof. înv. preșc. Neluța Mare și Mirela Petruș și cu preșcolarii din grupa…

Eveniment literar: lansarea volumului „Deportați în Donețk”, semnat de Efrem Știrbu

Lansarea volumului „Deportați în Donețk”, semnat de Efrem Știrbu, tipărit prin grija dr. Toader Rodica, fiica autorului, și a familiei acesteia, reprezintă un eveniment literar deosebit și s-a derulat joi, 4 aprilie, în Sala de Conferințe din cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, în prezența unui public iubitor de cultură – prieteni și…

O nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, sub semnul lui Nichita Stănescu

„Învățăturile cuiva către fiul său” „Dragule, lasă măcar un cuvânt de-al tău/ să-mi fi lespede./ Spune, când spui sunt,/ cu gândul dus la mine./ Eu te-am născut pe ţine, dragule./ Renaşte-mă tu.” (Nichita Stănescu) Sâmbătă – 06.04.2024, orele 11, Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – a avut loc o…

Expozitii de carte: 7 Aprilie Ziua Mondială a Sănătății

„Sănătatea are gust” – Expoziție de carte realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulți. Mâncăm pentru a ne satisface pofta sau foamea, dar și pentru a trăi sănătos. Atitudinea pozitivă și echilibrată, starea de bine și relaxarea, inclusiv în ceea ce privește mâncarea, nu pot aparține decât unor persoane sănătoase. Încercați să vă umpleți viața…

Dialog al cititorilor și scriitorilor din Maramureș cu Vasile Eugen Barz

 Joi, 7 martie 2024, ora 14.00 în Sala de Conferințe, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” în colaborare cu Revista „Nord literar”, Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare a organizat un dialog între cititori și scriitori din Maramureș și…

Lansare de carte: Psihologia Transpersonală – Peregrinaj Dincolo de Văl

Sâmbătă, 6 aprilie, începând cu ora 17:00, în Aula Centrului Universitar Nord Baia Mare va avea loc lansarea tratatului “Psihologia Transpersonală – Peregrinaj Dincolo de Văl“, de către de prof. univ. dr. Anca Munteanu, psiholog, președinta Asociației Europene de Psihologie Transpersonală. Evenimentul va îmbina prezentarea tratatului cu un dialog captivant între autor și renumitul actor…

Calendarul lecturii: APRILIE Pablo Picasso

Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi vă propune, din abundenţa de cărţi disponibile, o gamă variată de lecturi pentru anul 2024. Lună de lună, calendarul evocă viața și creația unei personalități remarcabile, care prin opera sa a marcat umanitatea. APRILIE – Pablo Picasso Vă urăm un an cu… timp şi dorinţă de lectură! Compartimentul Împrumut carte…

Lansarea volumului de memorii „Deportați în Donețk”, autor Efrem Știrbu

Joi, 4 aprilie 2024, ora 17.00 – Sala de conferințe: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizeză lansarea volumului de memorii „Deportați în Donețk”, autor Efrem Știrbu, apărut la Editura MaestroTip, Fersig, 2023. Invitați: prof. univ. dr. Călin Cotoi – Universitatea București; prof. Gavril Ardusătan – Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare; Moderator: Ștefan Sebastian Szobotka.

Azi e Ziua Academiei Române

În 4 aprilie 2000, cu prilejul „Zilei Porţilor Deschise“ la Academia Română, prezidiul instituţiei a hotărât ca Ziua Academiei Române să se sărbătorească la această dată. Istoria modernă a Academiei Române începe la 1/13 aprilie 1866, când a fost înființată, prin decret al Locotenenţei Domneşti, Societatea Literară Română, care, un an mai târziu, își schimbă…

Ziua Academiei Române – 158 de ani

Academia Română sărbătorește 158 de ani de la înființare. Cu ocazia acestui eveniment, joi, 4 aprilie, cu începere de la ora 10, în Aula Academiei Române va avea loc o sesiune aniversară – duplex București-Chișinău. Vor rosti alocuțiuni: – acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române; – acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei.…