„Marea Neagră, o sursă de comori ascunse”

31 octombrie – „Ziua Internaţională a Mării Negre” Azi, 31 octombrie 2023, este sărbătorită „Ziua Internaţională a Mării Negre”, – expoziție de carte realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulți. Ziua Internațională a Mării Negre este unul dintre cele mai importante evenimente, având ca scop conservarea ecosistemului marin și identificarea soluțiilor eficiente pentru a stopa…

„Viața lui Duiliu Zamfirescu” – 165 de ani de la naștere

Azi se împlinesc 165 de ani de la nașterea lui Duiliu Zamfirescu, scriitor, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române. A moştenit firea înclinată spre artă a mamei, Sultana Mincu (sora arhitectului Ion Mincu), iubitoare de muzică şi literatură. În copilărie l-au impresionat peisajul şi oamenii de la ţară, cunoscuţi pe pământurile arendate de către…

Agenda evenimentelor la biblioteca județeană, 30 octombrie – 4 noiembrie

Luni, 30 octombrie ora 17.00, Salonul Artelor: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare în colaborare cu Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” Maramureș organizează vernisajul expoziției de pictură intitulată „Interferențe” a artiștilor plastici Ioan Mihali și Iulia Claudia Toader. Expoziția va putea fi vizionată în perioada 30 octombrie – 13 noiembrie, conform programului bibliotecii. În deschidere:…

Lansare de carte „Brâncuși – o biografie legendară” la Colonia Pictorilor

Vineri, 27 octombrie, începând cu ora 17, la Colonia Pictorilor va avea loc lansarea volumului lui Alexandru Buican, „Brâncuși – o biografie legendară”, apărută la Editura Actaeon Books din Baia Mare. „Procesul de elaborare al cărții a însumat două decenii de documentare, majoritatea materialelor fiind consultate în incinta New York Public Library. Prezentarea va fi…

350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir

Azi se împlinesc 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir, ilustru domnitor, istoric și filozof al Țării Moldovei, unul dintre marii gânditori și lideri ai Europei de Est. Operele sale, precum “Descriptio Moldaviae” și “Istoria Țării Românești,” rămân relevante pentru înțelegerea istoriei și culturii românești. Cantemir a fost nu doar un conducător strălucit,…

Diarium Academicum Septentrionis (XLI)

De dr. Teodor ARDELEAN  1 iulie – 31 august 2017. În revista „Realitatea evreiască”, București, nr. 498-499, p. 16, Ioana Nițescu menționează că Dr. Herman Bercovits a primit la București din partea Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de pretutindeni o Diplomă de Onoare și o Plachetă. Dr. Herman Bercovits s-a născut în Tg. Lăpuș (Maramureș) în anul 1947. Aici a urmat…

Regele Mihai I – 102 ani

În urmă cu 102 ani s-a născut la Sinaia Regele Mihai I. La vârsta de numai 5 ani, a devenit Suveranul României, la decesul bunicului său, Ferdinand I. Timp de trei ani, a domnit prin Regență, fiind însoțit în toate împrejurările de Principesa-Mamă Elena. În 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit în țară și…

25 octombrie – Ziua Armatei Române

Armata în slujba unității și a continuității românești – – Vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă – Ca urmare a întoarcerii armelor împotriva Germaniei naziste şi a aliaţilor acesteia, la 23 august 1944, un obiectiv prioritar pentru Armata română l-a constituit recuperarea Ardealului de nord, de fapt a nord – vestului…

Expoziție inedită dedicată urmașilor lui Ioan Mihalyi de Apșa

Muzeul Maramureșan, secția Istorie-Arheologie, în perioada 23-27 octombrie 2023 vine în întâmpinarea elevilor și cadrelor didactice cu o expoziție de documente și fotografie veche dedicată copiilor lui Ioan Mihalyi de Apșa. În cadrul expoziției veți putea descoperi destinul celor 12 copii ai academicianului Ioan Mihalyi de Apșa și parcursul lor școlar la sfârșit de secol…