A avut loc lansarea de carte: „Istoria Bibliotecii Academiei Române“, vol. al II-lea

După doar un an de la tipărirea primului volum al lucrării „Istoria Bibliotecii Academiei Române“, care cuprindea perioada 1867-1885, colectivul de specialişti ai Bibliotecii a reușit să definitiveze volumul al II-lea, dedicat perioadei imediat următoare, cuprinsă între anii 1886-1918. Epoca se suprapune în mare măsură cu domnia ca rege a lui Carol I, începută în…

“Ethnologica Film Fest” la prima edițe

Competiția națională de film “Ethnologica Film Fest”, organizată de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale “Liviu Borlan” Maramureș, în parteneriat cu C.J. Maramureș și Facultatea De Litere din Baia Mare, se află la prima sa ediție! Așadar, dragi prieteni, vă invităm cu bucurie și emoție, acum, în miezul toamnei, să ne onorați…

Diarium Academicum Septentrionis (XL)

De dr. Teodor ARDELEAN  17 decembrie 1967. Casa în care scriitorul s-a statornicit în 1937 devine Muzeul Memorial Cezar Petrescu Bușteni. Sufrageria ilustrează prin obiectele expuse dragostea „proprietarului” pentru arta populară și bunul simț estetic prin lucrările picturale expuse, dintre care se detașează tablourile lui Traian Bilțiu-Dăncuș, dar și cele ale lui Isac, Jiquidi ori Demian. Cu…

Agenda evenimentelor la biblioteca județeană, 16 – 21 octombrie

Luni, 16 octombrie ora 11.00 – Fondul Documentar al Academiei Române: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare în parteneriat cu IEEE România, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Grupul de firme Electro Sistem organizează conferința intitulată „Starea microelectronicii”. Cuvânt de deschidere: Prof. dr. Teodor Ardelean, director al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”; Invitați: Tom O`Dwyer, fost manager…

100 de ani de la nașterea scriitorului Italo Calvino

Recomandări Vitrină de carte la Compartimentul „Multiculturalia”: „Să pui marea într-un pahar. Arta celui mai tradus autor italian contemporan Italo Calvino” – 100 de ani de la nașterea scriitorului italian (15 octombrie 1923). Italo Calvino este considerat unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi scriitori italieni contemporani, mai ales pentru cele trei romane care…

Oaspetele bibliotecii: Minodora Barbul (II)

 Partea a II-a a interviului cu Minodora Barbul – despre educație și biblioteci – prezent și viitor Minodora Barbul (n.15.08.1980, Satu Mare) este fondatoarea și președinta Asociaţiei American International School of Transylvania (AIST) Baia Mare, din 2012 și totodată asistent universitar doctor la Facultatea de Litere, Departamentul de Filologie și Studii Culturale, din cadrul…

Jurnalul filatelic: Scopul și rolul cercului filatelic

Ne apropiem cu pași grăbiți de aniversarea unui an de existență a Cercului filatelic al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, care va fi sărbătorită pe 11 noiembrie. Fotografiile (realizate de coordonatorul cercului, Leonard Alexandru Pop) utilizate la ilustrarea acestui articol reprezintă instantanee surprinse în mai multe întâlniri desfășurate în decursul acestor luni. După…

Conferința „Provocările gândirii – incursiune în cunoașterea omului”

  Miercuri, 11 octombrie 2023, orele 17:30 – 19.30, Sala Cenaclu: Conferința „Provocările gândirii – incursiune în cunoașterea omului” – conferință-dezbatere. Prima întâlnire are tema: „Reflecții asupra gândirii”. Conferențiar: Marcel Mureșan. Agenda evenimentelor la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, săptămâna 9 – 14 octombrie 2023; Contact: Stefan Selek, bibliotecar – Email: pr.bibliotecamm@gmail.com

Diarium Academicum Septentrionis (XXXIX)

De dr. Teodor ARDELEAN  1895. În revista „Adevărul ilustrat”, nr. 2156, de la București, Nicolae Iorga scrie o cronică la Povestea lui Păcală de Petre Dulfu. 1885. Apare, la București, revista „Lumina pentru toți”, cu profil enciclopedic și pedagogic și cu scopul iluminării poporului. Din Comitetul de redacție a făcut parte și Petre Dulfu, alături…