22 martie – Ziua Mondială a Apei

De Raluca DONCIU În 22 martie se sărbătorește Ziua Mondială a Apei, anul acesta subiectul principal fiind „Apa subterană – facem invizibilul vizibil”. Apa subterană este invizibilă, dar impactul ei este vizibil peste tot. Departe de ochii lumii, sub picioarele noastre, apa freatică este o comoară ascunsă care ne îmbogățește viețile.

Brevetoteca

de ing. Carmen NEACŞU, Director al Centrului Regional pentru Promovarea şi Protecţia Proprietăţii Industriale Maramureş Instantaneu de la inaugurarea Brevetotecii Centrul Regional pentru Promovarea şi Protecţia Proprietăţii Industriale Maramureş funcţionează în Baia Mare din 1999. El a luat fiinţă la iniţiativa unui grup de oameni şi instituţii preocupate de destinul acestui colţ de ţară. În fapt,…

Biblioteca de idei. Sub semnul rodirilor imaginației poetice!

De dr. Teodor ARDELEAN  Florica Bud și dr. Teodor Ardelean lansare de carte la Borșa Un buchet de vorbe frumoase aduc și eu la această sărbătoare „cenaclieră”. Căci Florica Bud este, într-un fel, colega noastră, Domnia Sa conducând, cu prietenie și suflet nobil, Cenaclul Scriitorilor ce funcționează la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” de câțiva ani buni. Ani…

Poeta şi prozatoarea FLORICA BUD, la ceas aniversar

Poeta şi prozatoarea Florica Bud s-a născut la 21 martie 1957, în comuna Ulmeni, judeţul Maramureş, ca fiică a Corneliei şi a lui Ioan Trif, ţărani cu dragoste de pământ şi respect pentru muncă, trăsături transmise copiilor Valeria-Ana şi Florica. Bunica paternă, Valeria, iubitoare de carte, insuflă nepoatelor sale aceeaşi atitudine faţă de studiu. Urmează cursurile Şcolii Generale…

La princesse parfaite – Fanny Joly

 În fiecare an pe data de 20 martie, cele 75 de țări membre ale Organizației Mondiale a Francofoniei celebrează Ziua Internațională a Francofoniei prin diverse manifestări culturale, punându-și în valoare atât unitatea cât și diversitatea. Cu această ocazie Compartimentul „Multiculturalia” vă oferă frumoasa poveste „La princesse parfaite” – de Fanny Joly lecturată în limba…

Concurs: Art in every nature’s corner

Sâmbătă, 19 martie, ora 11.00, în Cabinetul de medalii va avea loc premierea concursului de creație cu tematică ecologică intitulat „Art in every nature’s corner”. Evenimentul se adresează adolescenților, este împărțit în cinci categorii (creație literară, artă plastică, artă digitală, fotografie și fashion) și face parte din festivalul „Interact Abstract Ecofest”, realizat de membrii clubului…

Vitrină de carte: „En français, s’il vous plaît!”

Compartimentul „Multiculturalia” vă propune pentru perioada 18 martie – 1 aprilie vitrina tematică cu titlul „En français, s’il vous plaît!”, pentru a marca Ziua Internațională a Francofoniei, sărbătorită pe data de 20 martie. La Compartimentul „Multiculturalia” găsiți o multitudine de materiale pentru studiul și pentru îmbunătățirea abilităților de comunicare în limba franceză. Vitrină de carte…

Cinci cărți din Biblie traduse şi comentate de Petru Creţia

Recomandarea de astăzi este „Cinci cărți din Biblie” traduse şi comentate de Petru Creţia. Volumul cuprinde „Cartea lui Iov” și „Cântarea cântărilor”, în versuri, „Cartea lui Ruth”, „Cartea lui Iona” și „Ecleziastul”, în proză. În cele „cinci cărţi de străveche şi mare faimă în Vechiul Testament, am urmărit ca, fără a literariza sau poetiza în…

Etapa județeană pentru șah

Vineri, 18 martie, ora 11.00 – Salonul Artelor, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare. Va avea loc etapa județeană pentru șah din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, organizată de Ministerul Educației în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare. Sursa: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Event