Activități
Activitatea „Natura și prietenii ei” a fost realizată azi la Filiala Traian împreună cu elevii clasei I B de la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” (dir. Diana Indre), însoțiți de prof. Alina Silaghi.
Bibliotecar Anamaria Pop a purtat o discuție cu elevii pe teme de ecologie și au citit împreună cartea „Pupo învață să protejeze natura” – Mirabela Les.
O temă bine aleasă, de unde cei mici au tras concluzii că natura este importantă atât pentru oameni, cât și pentru animale. Ea ne răsplătește cu aer curat, fructe gustoase și peisaje de vis, iar atunci când este neglijată sau distrusă, ea suferă în tăcere, iar animalele dispar rând pe rând. Când natura este fericită și noi suntem mai sănătoși și mai buni.
Expoziția de carte „Să protejăm natura” le-a dat prilejul să își consolideze cunoștiințele.
Sursa: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, Filiala Traian | Facebook.