Activități
Astăzi, la American Corner, am avut parte de o activitate interactivă și plină de energie alături de elevii clasei a XI-a de la Colegiul Tehnic „George Barițiu” (însoțiți de doamna profesoară de limba engleză, Nicoleta Ungur), în care am explorat arta vorbitului în public.
De la gestionarea emoțiilor, la structurarea unui discurs clar și convingător, elevii au descoperit cum să-și folosească vocea, limbajul corpului și creativitatea pentru a transmite mesaje cu impact. Entuziasmul și implicarea lor ne-au arătat cât de valoroasă este această abilitate pentru viitorul fiecăruia.
Felicitări tuturor pentru curaj, originalitate și dorința de a învăța!
Sursa: American Corner, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook