Joi, 15 mai 2025, de la ora 10:00, Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare și-a aniversat Centenarul, în prezența Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul, a membrilor Administrației Eparhiale, a autorităților locale și invitaților, a părinților protopopi și a secretarilor protopopești din cele opt Protopopiate, și a preoților slujitori din cadrul protopopiatului băimărean.
Evenimentul a fost precedat de săvârșirea Tedeumului și a unei slujbe de pomenire pentru protopopii trecuți la Domnul de-a lungul timpului, de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, în prezența Întâistătătorului Eparhiei noastre.
Aniversarea a început cu o slujbă de binecuvântare și un Tedeum, oficiat de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar, urmat de o slujbă de pomenire pentru Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Justinian al Maramureșului și Sătmarului, fost Întâistătător al Eparhiei, și cei 11 protoierei trecuți la Domnul în cei 100 de ani de la înființare: Alexiu Latiș, Ștefan Bărbos, Augustin Șovrea, Ioan Bânda, Iosif Țint, Vasile Huzău, Ilie Popa, Aurel Gliga, Carol Pop, Gavril Mociran și Ioan Filip.
Primul care a vorbit a fost Părintele Protopop Fabian Coroian, care a prezentat istoricul protopopiatului (aceasta este a treia locație de când este protopop), achiziționarea terenului, în 2010, prin cumpărare, și a adus mulțumiri celor care l-au ajutat.
Citirea Documentului Aniversar a fost făcută de Părintele Pr. Ioan Zorel Buia, secretar protopopesc, după care Părintele Pr. Dorel Michiș, scriitor, a detaliat Monografia-Album și a vorbit despre istoricul protopopiatului în termeni circumscriși evenimentului și istoriei sale seculare.
Au adus salutul lor la momentul aniversar domnul Ing. Ioan Doru Dăncuș, primarul Băii Mari, domnul Darius Pop, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș și domnul Florian-Valeriu Sălăjeanu, prefectul județului Maramureș.
Cu talentul său oratoric, Dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, a făcut o incursiune axiologic culturală din teritoriul fostului Protopopiat Cetatea de Piatră, al cărui nume vine de la Districtul Cetatea de Piatră, care, la 1 octombrie 1924 a trecut la și în componența noului Protopopiat Baia Mare, nou înființat.
Cuvântul Preasfințitului Părinte Iustin a completat rostirea de la începutul acestor rânduri și s-a referit la nevoia de cercetare, când Dumnezeu va îngădui, asupra documentelor aflate în arhivele din țară, precum și în arhivele din țările vecine, Ungaria și Ucraina, care ar putea fi revelatoare din multe puncte de vedere, și a completat cu prezentarea proiectelor eparhiale aflate în derulare, a căror menire este de a schimba fața protopopiatelor eparhiei înspre modernizare. La fel, niciun protopopiat nu are voie să stea în chirie, lucru care s-a întâmplat în aproape toate cazurile.
Distincții
- Preotul Protopop Fabian Coroian a fost distins cu Ordinul „Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureș”.
- Pr. Ioan Zorel Buia, secretarul protopopesc, a primit Ordinul „Justinian Arhiepiscopul”, pentru munca de secretar depusă de 20 de ani.
- Pr. Mihai Tira, președintele Fundației „Justinian Arhiepiscopul”, a fost distins cu Ordinul „Preot Nicolae Gherman”.
- Preotul Dorel Michiș, paroh în Dănești, a fost distins cu Ordinul „Preot Nicolae Gherman”.
- Doamna Cătălina Buia, contabila protopopiatului, a fost distinsă cu Ordinul „Justinian Arhiepiscopul” pentru laici.
- Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a primit o plachetă aniversară, Cartea album monografic și placheta aniversară. La fel au primit și binefăcătorii și ceilalți oficiali.
Text: Andrei Fărcaș – redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”
Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol
Sursă: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului – Facebook